În procesul de sudare prin rezistență, electrozii sunt componente cheie pentru introducerea energiei electrice, concentrarea căldurii și aplicarea presiunii. Tipurile și structurile lor variază în funcție de metoda de sudare și condițiile de funcționare. Înțelegerea diferențelor dintre diferiții electrozi de sudare prin rezistență ajută la selecția precisă și la optimizarea procesului în practica de producție, asigurând astfel calitatea și eficiența sudurii.
În primul rând, pe baza metodei de sudare, electrozii pot fi împărțiți în electrozi de sudare în puncte, electrozi de sudare cu cusături și electrozi de sudare prin proiecție. Electrozii de sudare în puncte sunt în mare parte structuri coloane sau în formă de capac-, utilizați pentru a conecta două sau mai multe plăci subțiri într-un singur punct sau local. Capul electrodului contactează direct piesa de prelucrat și conduce curentul, făcându-le potrivite pentru îmbinarea plăcilor cu suprafețe mari-, cum ar fi caroserii auto și carcasele aparatelor. Electrozii de sudare a cusăturilor apar sub formă de role. Roata cu electrozi se rostogolește continuu și realizează închiderea continuă a sudurii prin contactul cu suprapunere, utilizată în mod obișnuit la fabricarea componentelor etanșe pentru rezervoare de combustibil, radiatoare și recipiente de lichid. Electrozii de sudură prin proiecție, împreună cu o structură proeminentă pre-proiectată pe piesa de prelucrat, aplică încălzire și presiune localizată, permițând conectarea mai multor puncte sau materiale diferite într-o singură operațiune, potrivite pentru sudarea și fixarea piulițelor, șuruburilor și a altor accesorii.
În al doilea rând, din perspectiva structurii și distribuției tensiunilor, electrozii fiși sunt utilizați în cea mai mare parte pentru operațiunile de prindere statică și de sudare în puncte, punând accent pe planeitatea și rezistența la uzură a feței de capăt; în timp ce electrozii de rulare, în sudarea cu cusături, trebuie să echilibreze rotația lină și conducerea continuă a curentului, punând cerințe mai mari pentru precizia rulmentului și tratarea suprafeței. Mai mult, metodele de răcire cu electrozi diferă și ele; unele folosesc canale interne de apă pentru răcirea directă, în timp ce altele se bazează pe pulverizarea externă sau pe disiparea indirectă a căldurii. Diferite scheme de răcire le afectează rezistența la temperatură și durata de viață.
În ceea ce privește selecția materialului, deși diverși electrozi se bazează, în general, pe aliaje pe bază de{0}}cupru-cu conductivitate ridicată, crom, zirconiu, argint sau faze de armare dispersate sunt adăugate la compoziție pentru a îmbunătăți duritatea și rezistența la deformare, în funcție de diferențele dintre rata de uzură și cerințele de anti-aderență. De exemplu, electrozii de sudură în puncte pentru plăcile de oțel de înaltă-rezistență necesită adesea duritate mai mare și rezistență la oboseală termică, în timp ce sudarea aluminiului necesită un accent mai mare pe capacitățile de anti-aderență și regenerare a suprafeței.
În general, diferențele în morfologia, principiul de lucru, designul structural și formularea materialului electrozilor de sudare prin rezistență determină obiectele de sudură și ferestrele de proces aplicabile. O înțelegere profundă a acestor diferențe permite configurarea rațională a tipurilor și parametrilor de electrozi în producția efectivă, ceea ce nu numai că îmbunătățește consistența și rezistența îmbinărilor, ci și extinde durata de viață a electrozilor, oferind o garanție de încredere pentru operațiuni de sudare prin rezistență eficiente și stabile.
